Am scris initial despre treaba asta
aici. Intre timp
Gabriel Liiceanu a raspuns cu mai multe detalii si unele au sens perfect (a propos, insa, vezi si la finalul postului meu, cel care ii ia interviul, il si “conduce”, e o practica josnica in jurnalism, autorul trebuie ca e un bigot, asta in cazul “bun”, care vrea sa-l scoata pe Liiceanu cu orice pret de unde, posibil, sa nu poata fi scos); de exemplu, este ca treaba cu plagiatul e subtire de tot (si parea astfel de la inceput), dar, dupa cum ma asteptam, Liiceanu e foarte vag si evaziv referitor la acuzatia de a fi “dizident postrevolutionar” -si poate chiar mai grav, in context general, de falsificare a istoriei (antedatarea unor documente, chiar personale, scoaterea unor pasaje cel putin ‘compromitatoare’ din texte mai vechi, in loc de asumarea si explicarea lor s.a.m.d.)-