Am mai scris pe marginea dezbaterii legate de cercetarea stiintifica in Romania, criterii de evaluare si promovare in ierarhia stiintifica s.a.m.d (eg. aici sau aici). La ora aceea inca nu aparuse articolul din Romania Literara, din iunie, al lui Gheorghe Ceausescu , un “om al literelor”, sa spunem asa. Un articol excelent care merita neaparat evidentiat.
Gheorghe Ceausescu demonstreaza practic in acest articol ca nimic din ceea ce e invocat de unii “cercetatori” din disciplinele umaniste referitor la folosirea unor criterii de evaluare asemanatoare celor folosite in stiintele exacte sau in stiintele sociale, nu se verifica in realitate. Exista unele diferente, dar in principiu e mai mult o chestiune de vointa. Si intr-adevar, ceea ce imi place in mod deosebit in acest eseu, autorul le pune colegilor sai urmatoarea intrebare de inceput:
“…vrem ca Romania sa redevina o tara cu adevarat europeana si din acest punct de vedere sau ne complacem intr-o integrare in multe privinte pro forma, ramanand un element marginal si exotic in cadrul Uniunii Europene?”
Practic de aici trebuie pornit si- caveat lector- aceasta prima intrebare trebuie repetata pana cand cei care apar detractori (din pacate destul de multi, chiar neasteptat de multi si surprinzator chiar din randurile celor pe care a priori i-ai categoriza “cu cap”) dau un raspuns clar. Exista o evidenta similitudine cu prima intrebare pe care am adresat-o candidatilor la Presedintie la finele lui 2004 (publicate intai in RLIV, apoi in alte parti, inter alia preluate de Ad-Astra , FAR ). Din pacate domnul candidat- atunci- Basescu nu a raspuns deloc si pentru multa vreme nu a dat vreun “semnal” referitor la directia pe care ar sustine-o. Raman agnostic si in prezent, cu toate ca- sa admitem- in ultima perioada lucrurile au cunoscut un oarecare progres si poate tocmai datorita unor luari de pozitii ale Presedintelui (prea putine, prea timide, dar timp mai e), cum ar fi crearea recenta a unei comisii pentru analiza si elaborarea politicilor din educatie si cercetare. Nu putem sa nu apreciem rolul jucat aici de Ad-Astra, inter alia prin petitiile ei si numeroasele articole cu ecouri in mass-media, care fara indoiala au influentat considerabil punctul de vedere al domnului Basescu.
Bun, o data trecut pragul, evident nu ne putem opri. Si articolul lui Gheorghe Ceausescu continua pertinent, concis si pe intelesul tuturor- mai ales al celor din aria de activitate a dumnealui si din disciplinele “vecine” (à propos, eu nu sunt atat de “convins” precum este autorul, mai jos).
“Sunt convins ca nu vor exista adepti pentru cea de-a doua solutie si ca toata lumea doreste o ridicare a universitatilor si centrelor de cercetare romanesti la nivelul atins de institutiile similare occidentale. Simpla afirmare a dorintei nu este suficienta. Pentru aceasta va trebui sa ne dovedim competitivitatea publicand in reviste si edituri in care se manifesta colegii nostri din tari cu veche traditie academica. Cum poate fi considerat cineva un bun cercetator in domeniul filologiei clasice, de pilda, daca nu publica in reviste precum “Latomus” din Belgia, “Revue des Etudes Grecques” din Franta, “Journal of Roman Studies” din Anglia, “Gymnasium” si “Klio” din Germania, “Tyche” din Austria si inca multe, multe altele? M-am referit la o singura specialitate, dar asemenea periodice exista numeroase pentru toate specialitatile si pentru toate tipurile de cercetare, de la cele de eruditie, prin excelenta, pana la cele de pura speculatie filozofica. Daca nu vom participa la viata academica europeana nu ne vom putea impune ca tara de cultura. in ultimii ani au aparut la noi numeroase articole si carti, unele din ele au primit prestigioase premii nationale, despre importante probleme mult dezbatute de cercetatorii umanisti europeni, au fost publicate numeroase traduceri noi de texte filozofice, cum sunt Plotin sau Aristotel cu studii introductive ample; ba chiar am asistat, fapt imbucurator, la polemici academice intre diferiti comentatori si traducatori. Si imi pun intrebarea de ce acesti autori care discuta atat de doct despre spinoase probleme de critica de text la Platon si Plotin nu isi publica ipotezele si comentariile si in revistele consacrate occidentale sau macar in publicatiile academice romanesti intr-o limba de larga circulatie? Ar fi benefic pentru prestigiul culturii romanesti daca lumea savanta europeana ar omologa conjecturile si interpretarile exegetilor nostri. Dar nu numai asemenea chestiuni. Am dat acest exemplu, deoarece probleme de critica de text pentru autorii greci si latini constituie un domeniu in care cercetatorii nostri n-au excelat niciodata pana acum. Cat de important ar fi ca un cercetator din Romania sa publice o editie din Plotin sau Republica lui Platon in colectii celebre de texte clasice, cum sunt Teubner, Oxford, Guillaume Bude! La fel de bine pot fi, mai bine spus trebuie publicate interpretarile filozofice ale exegetilor romani la textele dialogurilor lui Platon, de pilda, sau dezvoltarile teoretice care au ca punct de plecare gandul unui autor din vechime sau din epoca moderna. Paleta publicatiilor academice este foarte larga si cu cat mai multi oameni de cultura de la noi vor fi prezenti in ele, cu atat vom fi mai europeni si din acest punct de vedere. “
QED. Mai amintesc aici doar un punct sensibil (articolul are multe alte parti interesante) care a fost surprinzator ignorat pana acum (desi s-a vorbit de multe ori despre autonomia universitara- si voi reveni pe subiect- pana in momentul de fata nu s-a definit clar in ce anume consta/ar consta aceasta autonomie- ce este pana la urma aceasta autonomie si ce vrem sa facem cu ea- si iata aici un element concret care tine de autonomia universitara si care- la noi- are o importanta deosebita) dar caruia Gh. Ceausescu ii dedica atentia cuvenita. Din nou formulat pana si pe intelesul unor anumiti secretari de stat pentru invatamant superior si integrare europeana (revin):
“Cateva cuvinte despre doctorat. in principiu titlul de doctor este acordat de o universitate. N-am auzit ca in vreo tara civilizata Ministerul invatamantului sa aiba vreo atributie in acest sens. S-a instituit la noi comisia ministeriala care ratifica si titluri de doctor, deoarece, s-a spus, trebuie o cenzura pentru a stopa o inflatie de doctori determinata de numarul enorm de universitati de stat sau particulare rasarite dupa revolutie ca ciupercile dupa ploaie. Dar comisia nu si-a implinit rolul din moment ce un Mischie a primit titlu academic, din moment ce profesori straini, cunoscatori ai realitatilor romanesti, afima ca la noi numai analfabetilor li se refuza titlul de doctor. Asta nu inseamna ca nu exista si stralucite teze de doctorat. Trebuie insa gasita modalitatea pentru ca rebuturile sa nu mai poata sa se bucure de titluri in principiu de mare prestigiu. Asta va deveni posibil atunci cand universitatile noastre cor constientiza enorma responsabilitate care le revine in procesul de transformare a Romaniei intr-o tara cu adevarat europeana.”
Gheorghe Ceausescu pune intr-adevar punctul pe i in privinta autonomiei universitare care e autonomie pe hartie. Insa eu vreau sa ajung de aici si altundeva. Ceea ce autorul atinge – printre randuri, extrapoland de la elementul package-ului doctoral – este ideea de competitie- (pre)conditionata de autonomie-, interna, dar mai ales internationala, care ar trebui sa existe intre universitati, dar mai ales intre departamente/facultati/grupe de cercetare operand in aceleasi discipline, pentru status, pentru “prestigiu” (si implicit, pentru fonduri…). In alte parti meniul acesta se serveste cu sine qua non. In particular ar trebui sa fie clar, sa continuam pe ideea inceputa de autor, ca daca rebuturile apartin in cea mai mare parte unei universitati, unui departament din aceasta universitate, aceasta universitate/acest departament va avea doar de pierdut in competitia academica (libera), deci toata motivatia sa nu se ajunga acolo. In prezent insa lucrurile acestea sunt acoperite la nivel central si costurile nu sunt deci suportate in intregime de universitatea respectiva. Recunosc ca ideea asta nu a aparut formulata clar (de fapt nu a aparut deloc. full stop) intr-un articol mai vechi in care atat eu cat si altii am incercat sa venim cu idei concrete pentru renasterea prestigiului doctoral (acelasi articol in format .html pe RLIV)
In plus, e necesar sa revin pe tema asta a competiei si mai ales a tipului de “competitie”, mai ales ca – mai nou- chiar Ad-Astra face- involuntar, cred- o cvasi-eroare (cvasi si nu 100% eroare doar pentru ca e vorba de Romania) prin promovarea excesiva a acestei ‘ierarhii Shanghai’ care este doar unul din numeroasele topuri si- din pacate- nu cel pe care trebuie sa ne axam. Mai nou ajungerea in “primele 500 din lume” (o alta chestie aici: de unde 500, de ce ne oprim tocmai la cifra asta mediocra drept target) devine o obsesie, o tinta in sine, si se uita, se omite, se ignora, ca acest top este doar un indicator (imperfect!- vezi mai jos) si ca scopul este performanta in cercetarea de excelenta per se (un exemplu recent , intre multele exemple similare, care ilustreaza confuzia generata). Cu alte cuvinte, prezenta si progresul in aceasta ierarhie (precum si in altele) ar trebui sa fie un “side effect” al quest-ului pentru performanta, al competitiei academice. Imi aduc aminte de declaratia unui reprezentant (de seama) al ASE, la Sinaia acum doi ani (parafrazez): “daca trebuie sa publicam in reviste internationale, noi publicam. Noi nu am stiut pana acum asta, generatia noastra nu a stiut asta. Dar bineinteles, facem daca asta se cere, daca asta e noul standard. Fara probleme.” Evident aici sunt pe no comment, dar ce vreau sa zic e ca acum vine Razvan Florian si echipa de la Ad-Astra (oameni pentru care am tot respectul din cate s-a putut probabil observa din postarile si articolele mele- si intentionez sa colaborez in continuare cu ei, desigur) si induc si mai multa confuzie bietului nostru personaj: nene, neaparat tre’ sa intrati in top Shanghai 500 ca altfel ii mare bai… capisci?’ Nu ma astept la mai mult decat: ‘ No, daca e musai, e musai. Noi facem, dregem…Prin orice mijloace. Prioritate, nene!’ Si se vor grabi pentru ca vezi doamne moldovenii au fost deja mai iuti si au inceput sa mute muntii, ba pana si ardelenii molcomi au strans deja randurile- in cetatea Clujului, la Babes-Bolyai, domn Marga a declarat Shanghai top 500 drept marea prioritate (mai surprinzator e ca Mircea Miclea pare total pe aceeasi frecventa)… Inteleg ca pe roman trebuie sa-l atragi cu ceva concret, ceva vizibil, ceva palpabil (un top, o ierarhie, vezi tu Gigi, exact acolo trebuie sa te plasezi, intre 450 si 500), dar e altceva sa exagerezi si mai ales, sa o faci ad infinitum. Si daca tu nu esti clar (desi ai intentii de laudat), la ce te astepti de la ziaristii care preiau? Am spus ca voi reveni deci deocamdata nu intru in mai multe detalii, dar in fuga: dupa mine, ceea ce ar trebui facut/promovat e axarea pe excelenta in departamente/facultati/grupe de cercetare, cu competitie in discipline si subdiscipline (unde exista ierarhii foarte bine stabilite, actualizate in permanenta, unde exista si se cunoaste la orice moment core-ul mondial al acelei discipline- un concept care, inter alia, nu e “fixat” in timp in aceeasi masura; au contraire, el este flexibil si dinamic, schimbari pot avea loc de la an la an si in pozitii fruntase), si mai putin pe utilizarea unui top “universal” (in esenta static) si mult mai subiectiv, al universitatilor (!), pe care de altfel nici o universitate serioasa nu il ia in considerare de facto. Nu suntem singurii care si-au facut o obsesie din prezenta in top-urile ‘universale’, ‘multidisciplinare’; Beijing-ul de exemplu (eg. Peking University) “cumpara” tot ce poate in materie de laureati Nobel din SUA si din alte parti, fara prea mare atentie la disciplina, interese de cercetare curente ale omului de stiinta respectiv etc, si contorizeaza (public!) fiecare avans in topul Shanghai. Asta chiar daca cercetatorii respectivi vor ajunge cel mult cateva saptamani pe an in China si in fond sunt prezenti doar cu numele in randurile personalului academic; diferenta fata de noi e ca ei au deja resursele (cu resurse si obsesia “Shanghai” nu m-as mira sa se intample exact acelasi lucru si la noi). Nu mi se pare o strategie care se poate sustine pe termen lung, fara sa mai vorbim de faptul ca in adevarata comunitate academica oricum nu are efect.
Dar destul pe moment… Revenind la oile noastre (nu in sensul domnului Mihaies), Gheorghe Ceausescu conclude magistral cu un paragraf care nu mai necesita comentarii:
“[I]n concluzie socotesc ca umanistii romani trebuie sa-si manifeste prezenta in viata academica a lumii civilizate. Acest lucru impune eforturi, dar ele trebuie facute daca nu vrem sa devenim periferici din acest punct de vedere. Concursurile pentru conferinte si catedre universitare se cuvine sa fie competitii reale intre mai multi tineri specialisti cu o valoare consacrata de publicatii serioase si de un titlu de doctor conferit de o universitate prestigioasa. Ar fi un dezastru national daca sechelele epocii comuniste si-ar continua actiunea destructiva si dupa primirea Romaniei intre membrii Uniunii Europene. Nu e cazul sa perseveram diabolic in cultivarea formelor fara fond.”
