Despre colocviul stiintific de la Copenhaga, de sambata trecuta

Evenimentul a fost mai mult decat reusit pentru o prima editie si constituie un precedent care nu trebuie ignorat. Deci chapeau organizatorilor, participantilor, audientei! O scurta trecere in revista, in fuga (si las programul sa vorbeasca de la sine, mai jos): ideea colocviului s-a materializat (intr-un final!)
  → Read more

Liiceanu, “dizidenta” si de ce avem nevoie in Romania

Am scris initial despre treaba asta aici. Intre timp Gabriel Liiceanu a raspuns cu mai multe detalii si unele au sens perfect (a propos, insa, vezi si la finalul postului meu, cel care ii ia interviul, il si “conduce”, e o practica josnica in jurnalism, autorul trebuie ca e un bigot, asta in cazul “bun”, care vrea sa-l scoata pe Liiceanu cu orice pret de unde, posibil, sa nu poata fi scos); de exemplu, este ca treaba cu plagiatul e subtire de tot (si parea astfel de la inceput), dar, dupa cum ma asteptam, Liiceanu e foarte vag si evaziv referitor la acuzatia de a fi “dizident postrevolutionar” -si poate chiar mai grav, in context general, de falsificare a istoriei (antedatarea unor documente, chiar personale, scoaterea unor pasaje cel putin ‘compromitatoare’ din texte mai vechi, in loc de asumarea si explicarea lor s.a.m.d.)-
  → Read more

Unul care gandeste pe Hotnews

Intre multa lume care de obicei freaca menta pe blogurile hotnews (fara suparare, in ultima vreme s-au inmultit), “Doc” e cu un cap peste ceilalti. Excelent comentariu, chiar ma gandeam ca nimanui nu ii mai pasa de termenii corecti, concreti, de adevar… (“fabulospirit” la propriu…), mai ales dupa ce pana si SAR-ul a dat-o in bara (relax insa, nu e prima data…).
  → Read more