Remus Florescu de la Adevarul a publicat recent un excelent articol pe marginea concluziilor studiului “Demotivarea performantei: cazul criteriilor nationale de evaluare a cercetarii in Stiintele Economice din Romania“—studiu realizat in decembrie anul trecut impreuna cu Cristian Litan si Gheorghe Silaghi, si pe care il puteti accesa public in format articol PDF, format blog (incluzand comentarii si reactii la comentarii), format (sectiune de) raport mai amplu TT-G3A publicat in Revista de Politica Stiintei si Scientometrie, format rezumat in engleza, sau format scurta prezentare la recent incheiata conferinta ERMAS 2016 de la Timisoara. Partea din interviul cu mine inclusa in articolul publicat in Adevarul a fost limitata de spatiul disponibil in ziar: adaug mai jos cele cateva intrebari si raspunsuri suplimentare*. Comentarii pe intregul interviu sunt binevenite tot aici.
*UPDATE 25-09-2016: se pare ca si aceasta a 2-a parte a interviului a aparut publicata (in data de 23 septembrie 2016) in Adevarul. Neavand timp sa reactionez la comentarii si pe site-ul ziarului (sau in oricare alte parti), invit in continuare comentariile care isi doresc reactii aici pe Blog (privind orice aspecte atinse in ambele parti publicate ale interviului).
…
RF: Spune-mi ce trebuie făcut de Ministerul Educației și Cercetarii pentru a rezolva aceasta problema?
Unele lucruri trebuie facute de MEdC si altele sunt si trebuie sa fie la nivel descentralizat, al universitatilor si institutiilor in cauza. Un lucru pe jumatate bun facut recent este cel de a avea romani recunoscuti din afara in selectia comitetelor CNATDCU, in toate disciplinele (in principal meritul fiind de fapt al asociatiei de cercetatori Ad Astra, care i-a propus pe acesti “selectori” externi). Am zis pe « jumatate bun » pentru ca degeaba, in cazul Economicelor, il numesti tu selector pe Nicolae Bogdan Garleanu, profesor plin la UC Berkeley, economist super cunoscut si de top mondial pe subdisciplina sa, decis in altruismul sau sa contribuie pe cat poate la progresul cercetarii economice din Romania, cand ceilalti selectori ai noului CNATDCU pe Economie sunt persoane fara vreo contributie semnificativa in cercetare, dar avand in schimb contributii remarcabile la a aduce sistemul in starea dizgratioasa in care se afla actualmente (vorbim pana la urma de aberatiile de reguli actuale CNATDCU pe Economie!), si cand rezultatul final se decide prin vot majoritar… Un lucru doar «pe jumatate bun » este prin implicatie « pe jumatate prost » si in Romania jumatatea proasta ajunge inca prea usor la pupitrele de decizie. Dar trecand la ce trebuie facut, MEdC ar trebui sa lase lucrurile facute « original » la o parte si sa adapteze ceea ce se intampla in afara Romaniei. Incercari au fost facute anterior, sub ministri gen Miclea sau Funeriu, dar si acolo, partial din cauza rezistentei sistemului, doar pe jumatate, sau chiar doar pe sfert. Consultarea unor experti externi, gen laureati Nobel sau profesori la universitati de varf din ierarhia mondiala, ar trebui sa se intample (este ceva practicat in tarile Europei nordice de exemplu, atat la nivel de minister, cat si la nivel de universitati). Apoi, un exemplu putin mai tehnic, pentru concretizare: a folosi pentru evaluare/ promovare o clasificare a revistelor stiintifice (strict) in baza indicatorului Impact Factor (IF) pur nu e inspirata- in lumea civilizata se foloseste in locul IF criteriul Article Influence Score (AIS) care, intre altele, ia in consideratie unde si de catre cine sunt citate toate articolele din jurnalele respective. In Economie ierarhia bazata pe AIS ar aloca scoruri de doar epsilon peste 0 unor reviste romanesti precum Amfiteatru Economic (de care efectiv nici nu auzisem pana cand colegii mei din Romania mi-au trimis niste “mostre”), pe care va sfatuiesc sa o cititi doar cand doriti sa radeti, sa plangeti, sau sa radeti pana cand plangeti… Dar dincolo de criterii si ierarhii mai mult sau mai putin rigide, si niciodata perfecte, ministerul si universitatile trebuie sa copieze, pur si simplu, buna practica internationala. Aceasta exista in diferite forme, desigur. Setati-va deci unde anume vreti sa ajungeti, probabil deocamdata nu neaparat in top 100, dar macar in top 300, 500: vedeti, intrebati, consultati lumea referitor la ce au facut acele universitati si institutii, acele departamente cu istorii de succes in domeniul Economicelor, sa ma intorc la subiectul concret. S-a reinventat de prea multe ori roata la noi… si vehiculul cercetarii romanesti, cu totul si cu totul “original”, inca nu s-a urnit, cel putin in Economie (mi s-a atras atentia de la colegi din alte discipline ca situatia e mult mai buna in alte stiinte practicate in tara: adevarat, dar exista variatie mare, in unele situatia fiind doar epsilon peste dezastrul din Economice).
RF: Sa traducem un pic rezultatul studiului: dacă profesorii români (dar si conferentiarii, lectorii etc) au ajuns la acest grad printr-un sistem de criterii viciate să le spunem, cum crezi tu că se reflectă acest lucru asupra “produsului finit” – studenții?
Aceasta este cea mai tragica parte: sistemul acesta demotiveaza de fapt performanta in general, atat cea a generatiilor viitoare de cadre didactice/ cercetatori, cat si cea a studentilor. Ce poti invata, ca student la Economie, de la un cadru didactic care nu a publicat in toata cariera sa in nici una din sutele de reviste economice din fluxul principal al cercetarii? Ce exemplu poate sa iti dea un conducator de doctorat al carui output de cercetare e invizibil la nivel international ? Iar ca side-effect, ce poate face un asemenea profesor de economie fara vreo realizare stiintifica, in pozitii cheie de implementare a politicilor economice? Multi dintre profesorii autohtoni care nu ar primi nici un post de postdoctorand in strainatate, studiati in lucrarea noastra, au asemenea functii la ora asta, aparent obtinute/ justificate pur si simplu in baza faptului ca ar fi « profesori de economie ». In interiorul Romaniei actuale un « profesor de economie », sa nu mai vorbim de “doctor in economie”, nu mai inseamna insa, din pacate, nimic: iar cei care vor sa demonstreze ca nu e asa, ar fi bine sa ia pozitie impotriva fraudei, impotriva promovarii si impunerii pseudo-valorii stiintifice, pana cand nu vor fi complet marginalizati. Din afara tarii, sustinem oricand asemenea demersuri, am vrea sa citim mai multe scrisori deschise de “J’accuse” de la cercetatori avand atat bunul-simt, cat si simtul realitatii, din interiorul tarii. Prin conferintele ERMAS dorim, de exemplu, sa ii atragem si sa ii promovam pe acei economisti din interiorul Romaniei care pot si vor sa faca cercetare, in adevaratul sens al cuvantului: am intalnit deja pe cativa dintre ei in editiile de pana acum ale conferintei. Ei stiu ca e greu, ca nu facem si nu vom face niciodata compromisuri, dar au sprijinul nostru total. Unii dintre noi chiar vrem, sa parafrazez un citat al mult-regretatului Solomon Marcus, sa redam romanilor “curajul, capacitatea si vointa de a intra in jocul planetar al valorilor stiintifice”, si asta chiar cu opozitia indarjita a unor elemente distructive, aflate doar in trecere prin academe-ul din Romania.
RF: Vorbeai ca la dezbatere discuțiile au fost aprinse? Care au fost cele doua “tabere” si ce sustinea fiecare?
Cred ca am fost inteles gresit aici. Dezbaterile le facem noi, “ceilalti” nu dezbat niciodata. Ei tac si fac. Trebuie sa recunosc ca la capitolul eficienta sunt peste noi, cel putin pana acum. Dar, sa inchei tot cu un proverb, « Cine rade la urma, rade mai bine… ». Unii dintre noi chiar nu ne-am saturat de Romania.
