Cate ceva despre schimbarile climatice — si despre cat de pregatita e Romania pentru necesara tranzitie verde

Cateva ganduri rapide despre politicile pentru incalzirea globala, cu focus pe cele din Uniunea Europeana + cum stam din punctul asta de vedere in Romania. Randurile de mai jos sunt rezultatul unei ‘provocari la dialog’ in acest context, din partea lui Remus Florescu de la cotidianul Adevarul.

Cea mai mare parte din cele de mai jos a fost scrisa rapid deja in noiembrie anul trecut, dar nu am mai gasit timp pana acum sa mai trec peste ele, sa structurez etc. Foarte probabil Remus Florescu va posta la un moment dat si un material editat ca articol-interviu in Adevarul; voi da un update si cu un link de acolo cand se va intampla. Pana una alta, aici gasiti materialul in original, needitat, deloc concis… mea culpa… (pe de alta parte, cel editat va fi cu mare probabilitate mult mai scurt/ incomplet, din cauza spatiului mai limitat in Adevarul).

Remus Florescu: Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Glasgow aduce marile economii ale lumii la aceeași masă, decise să facă o schimbare importantă. Deocamdată s-a decis reducerea emisiilor globale de metan cu 30% până în 2030. Ce impact credeți că ar putea să aibă aceste evoluții asupra economiei României?

Nu cred ca “Pactul de la Glasgow”, in pofida intensei sale mediatizari, va avea vreun impact relevant/ va implica schimbari concrete, pentru ca in cea mai mare parte nu avem acolo decat decat promisiuni desarte, declaratii politice fara substanta — de dragul pozelor in grup cu lideri politici pentru naivii electoratelor. Dupa cum multi altii au scris deja despre asta (vedeti rapid un exemplu , dar gasiti usor duzini de analize mai detaliate, pe puncte etc.), si deci nu are rost sa mai intru si eu in detalii, “compromisul” la care s-a ajuns in grup nu asigura nici macar respecterea tintelor acordului de la Paris din 2015 (iar lacrimile si scuzele “profunde” ale presedintelui COP26, Alok Sharma, de la sfarsitul conferintei  nu ajuta nici ele). Faptul ca lumea iar “se angajeaza” sa limiteze incalzirea globala la 1.5 Celsius, dar in acelasi timp nu a luat pana in 2020 (ceea ce prevedea acordul anterior de la Paris) si nu se pregateste sa ia nici in in curand vreo masura concreta in directia asta (solutia primara ar fi desigur a implementa o taxa suficient de mare, globala, a carbonului, dar chiar si teoretic am putea usor demonstra de ce asa ceva nu se va agrea prea curand la nivel global), este dovada unei ipocrizii de manual, deci pana la urma mi se pare natural ca iti vine sa injuri cum a facut-o Greta Thunberg, decat sa ingani ca “e totusi mai bine decat nimic”. Daca in ansamblul summit-ului nu s-a ajuns deci nicaieri, situatia nu sta mult mai bine nici la nivel de grupuri mai mici de tari, la nivel declarativ mai ambitioase (unde toate angajamentele si pledoariile, chiar acolo unde apar ceva mai concrete, vezi de exemplu ideea sustinuta de vreo 30 de tari—inclusiv Franta– si organizatii supra-nationale ca nu mai finanteaza proiecte energetice pe baza de combustibili fosili din 2022 incolo sau cea de reducere a emisiilor globale de metan pana in 2030 etc., trebuie de fapt asociate unor/ insotite de noi politici aprobate si implementate in lege la nivel national, ceea ce vine cu multe alte incertitudini si riscuri) sau in declaratii bilaterale (de exemplu o declaratie comuna SUA-China care a facut ceva vilva in presa nefiind de fapt decat ipocrizie pe fata, in genul ca se promite acum ca ceva se va promite in 2025 ca s-ar implementa in 2035 s.a.m.d). Toate astea sunt cu atat mai triste cu cat impactul schimbarilor climatice este indubitabil documentat astazi a fi extrem de sever si actiuni pentru a contracara acest impact sunt necesare in mod imperativ si urgent, vezi de exemplu cel mai recent raport al IPCC (recomand a se citi aici si partile relevante pe acest subiect din interviul meu pentru Hotnews din august 2021).

Daca la nivel global nu prea avem deci sperante ca lucrurile in acest context se vor misca concret in timp util (i.e. timp util pentru a ne salva, de fapt, planeta…), din fericire exista un grup de tari mult mai ambitioase si motivate care a facut sau macar precizat in detaliu deja pasi mult mai concreti in directia neutralitatii climatice, in alt cadru. Astfel, prin Pactul Verde European, aprobat deja acum doi ani si de care am amintit si in interviul meu de pe Hotnews din august mentionat mai sus se stipuleaza–  si voi cita pentru precizie direct din textul pachetului aferent de masuri legislative, denumit de Comisia Europeana “Pregatiti pentru 55” care a fost aprobat in iulie 2021 (in limba romana aici ) – ca inter alia, “UE servește drept model în ceea ce privește stabilirea unor obiective ambițioase de  reducere a emisiilor nete cu cel puțin 55 % până în 2030 comparativ cu 1990 și prin  obiectivul său de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în  2050. Aceste obiective nu mai reprezintă aspirații sau ambiții, ci obligații prevăzute în prima Lege europeană a climei care creează noi oportunități pentru inovare, investiții și  locuri de muncă.” (emfaza mea in bold mai sus). In documentul “Pregatiti pentru 55” mentionat mai sus aveti de altfel suficiente detalii (pastrand in acelasi timp textul scurt si concis), fara tehnicalitati deci toate adresate publicului larg/ nepresupunand cunostinte specializate, atat despre principiile de baza/ rationamentele care justifica actiunile necesare impotriva schimbarilor climatice (inter alia, ideea de solidaritate intergenerationala), cat si despre obiectivele concrete si metodele de a implementa aceste actiuni; las deci tema cititorilor interesati ca tema sa treaca singuri prin ele (in plus, pentru “trenul legislativ” al acestui pachet UE, recomand a se consulta informatiile acestea). Ce as mai sublinia eu aici este doar ca aceste propuneri ale Comisiei privind clima si energia apar foarte solide si coerente dpdv economic. Si nu am in vedere doar eficienta din punctul de vedere al costurilor, sau durabilitatea si sustenabilitatea energetica si ecologica in sens dinamic/ mai larg, ci, de exemplu, chiar echitabilitatea prin redistributie, inclusiv prin obiectivul combaterii inegalitatii si si saraciei folosind actiuni “climatice”, e.g., urmarind stabilirea unui pret al carbonului in mai multe sectoare, plus transpunerea in practica a principiului ca poluatorul plateste s.a.m.d., si utilizarea resurselor rezultate pentru alevierea inegalitatii, ajutor pentru gospodariile vulnerabile, crearea de noi locuri de munca etc. De fapt, ca dovada suprema ca aceste obiective au perfect sens (asta fara sa inseamne ca nu ar putea fi extinse/ imbunatatite in continuare!) — si nu sunt, precum majoritatea celor de la Cop-26 din Glasgow, doar alte declaratii politice fara acoperire — ele au primit recent si sustinerea fara rezervari a expertilor europeni in economie environmentala din cadrul EAERE (European Association of Environmental and Resource Economists), a caror declaratie recenta de acord si sprijin pentru Pachetul “Pregatiti pentru 55” am semnat-o  si eu de altfel.

Cu alte cuvinte asadar, daca Romania va fi impactata de masuri pentru contracararea incalzirii globale/ prevenirea distrugerii mediului inconjurator/ tranzitiei catre o economie verde in general, asta se va intampla—si sper ca se va intampla, trebuie sa se intample!—datorita initiativelor in aceasta directie la nivel de Uniune Europeana, in special pachetului “Fit for 55” al Comisiei, de care am amintit mai sus — si nu prin tot felul de summit-uri la nivel mai mult sau mai putin “global”, unde din pacate avem suficiente precedente sa stim ca nu se va intampla, de facto, nimic (cel putin fara o actiune initiala, unilaterala, a unor tari sau grupuri de tari ultra-ambitioase, urmata de impunerea graduala a acestor standarde si restului lumii, de exemplu prin aplicarea unor taxe comerciale unilaterale etc,, dar nu voi mai intra astazi in asemenea detalii). Exista si alte cateva initiative complementare, de obicei tot la nivel european, dar acestea sunt fie mult mai specifice si/sau cu un caracter mult mai voluntar/ facultativ si/sau cu un impact mult mai localizat, de exemplu la nivel de oras sau regiune; intre acestea, as mentiona spre exemplu “Acordul pentru un Oras Verde”, o initiativa voluntara a primarilor unor orase europene incluzand si cateva orase romanesti, dar mai sunt si altele. Voi discuta insa pe scurt in continuare doar despre masurile care ar putea si ar trebui sa aiba efecte mari asupra economiei Romaniei in urmatorul deceniu, deci cele din acest pachet “Pregatiti pentru 55” al Comisiei Europene din iulie 2021, implementand prin masuri legislative prevederile Pactului Verde European, aprobat din decembrie 2019.

Intrebarea importanta care urmeaza in mod natural este cat de pregatita apare Romania pentru acest Pact Verde, cat de apta este ea pentru a implementa/ executa ceea ce este prevazut in pachetul de masuri legislative “Pregatiti pentru 55”?… Iar raspunsul este, din pacate, ca nici nu suntem deloc pregatiti, nici nu prea dorim sa ne pregatim, daca e sa privim putin la ceea ce s-a facut si mai ales cum s-a facut in acest context pana acum. De fapt, sa spunem lucrurilor pe nume, ce transpare pana acum este ca ne-am cam batut joc de ceea ce Comisia Europeana si majoritatea celorlalte state membre UE au luat si iau foarte in serios… Ca mostra, vedeti aici de exemplu cat de urechiati si luati la palme au fost cei care au redactat capitolul privind energia si clima din Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei (PNRR), dupa cum aminteam de altfel si in acest alt interviu recent al meu, de pe fineco24news. Sa trecem insa in continuare in revista, foarte pe scurt, doar cateva din aspectele relevante de acolo, iar pentru alte perspective/ detalii care converg tot la insuficienta pregatirii Romaniei pentru Pactul Verde recomand a se citi, de exemplu, si asta. Urmatoarele subpuncte, “atacate” mai jos in ordine aleatoare, sunt in mod particular problematice (insa situatia e departe de satisfacatoare la orice alt subcapitol):

• Romania are una din cele mai mari rate ale intensitatii carbonului in economie, in acelasi timp fiind o extrema si in privinta saraciei energetice a populatiei, intre tarile membre ale UE. Pornind de aici, exista de fapt anumite conflicte evidente in angajamentele sale, pur si simplu ‘trecute cu vederea’ de autorii acestor planuri/ tinte din PNRR, intre obiectivele climatice (in speta, tintele de decarbonizare si de tranzitie catre utilizarea resurselor regenerabile, catre “economia verde” in general) si protectia celor care pierd inevitabil in urma acestor schimbari necesare, a acestor tranzitii pana la urma obligatorii — deci in particular, de exemplu, consumatorii energetici vulnerabili, sau angajatii sectorului minier si locuitorii regiunilor miniere in general etc. Exista oaresesice, minime, prevederi in directia unei tranzitii juste si echitabile, insa insuficient explicate si prea putin concrete (nici nu mai amintesc aici de lipsa de planuri pentru proiecte concrete a fi finantate din “Fondul de tranzitie justa” al UE, alta instanta unde ti se pun dispozitie fonduri doar sa le folosesti, dar tu nu stii, nu vrei, sau nu poti, deci, etern-mioritic, nu faci nimic, sau, sfatuiesti oamenii, ca Tancsos Barna, sa continue linistit cu lemnele  ca, nu-i asa, nu-i bai…).
• La capitolul de mediu suntem “celebri” de mult timp la tot ce tine de dezinteres in protectia naturii/ ecosistemelor/ biodiversitatii, intre altele prin exploatarea forestiera ilegala in masa, dar si prin lipsa de integrare a oricaror strategii ecologice cu cele privind dezvoltarea/ modernizarea agriculturii etc. Sa ne mai surprinda ca actualmente Romania are deschise cele mai multe proceduri de “infringement” la nivel UE pentru distrugerea ariilor protejate, defrisarile ilegale, poluarea mediului s.a.m.d.? Aici nu doar ca avem de recuperat enorm din decalajele fata de majoritatea celorlalti membri UE, dar trebuie intai de toate sa ne oprim din distrus…
• La energia obtinuta din surse regenerabile, contributia Romaniei la tinta UE fixate pentru 2030 este considerabil mai mica (30.7% vs 34%) decat potentialul ca pondere al acestei energii rezultand din calculul standard efectuat in baza regulamentului uniunii energetice. Exista insa destule dileme chiar privind planul mai conservativ propus de Romania, de exemplu in ceea ce priveste potentialul real al biomasei (unde Romania pretexteaza in continuare lipsa datelor, lipsa legislatiei aferente etc) prevazuta a fi folosita masiv, de exemplu pentru procesele de incalzire si racire s.a.m.d.
• Transporturi: ce NU ar fi problema aici?… Sectorul transporturilor de la noi este sub media europeana la toate aspectele legate de infrastructura si investitii. Reteaua rutiera este cea mai putin dezcoltata din UE, avand in acelasi timp si cea mai mica siguranta rutiera. Reforma retelei feroviare este pasata de la un govern la altul, cel mai genial prim-ministru din toate timpurile avand pare-se inclusive ideea de a desfiinta complet transportul feroviar. Nu mai e de mirare nici ca, de exemplu, in ultimele trei decenii emisiile de gaze cu efect de sera generate de transporturi au crescut de fapt in Romania cu peste 50% si par sa continue in directia asta. Etc.
• In privinta eficientei energetice, si luam doar un exemplu, propunerile de renovare a imobilelor pentru eficienta/ sustenabilitate energetica (aici inclusiv mult-discutatele, recent in presa noastra, retele de termoficare) lasa mult de dorit, iar o strategie de renovare pe termen lung lipseste cu desavarsire. In plus, know-how-ul si practica de utilizare eficienta a resurselor in productie este aproape inexistenta.
• Economia circulara este cu mult in urma in Romania fata de majoritatea celorlalte state UE de exemplu, si un cvasi-dezastru la capitolul managementului deseurilor (unde cred ca e suficient de amintit problemele relativ recente cu evacuarea deseurilor din Bucuresti sau problema eterna privind deseurile de la Pata Rat, din Cluj, care miros urat mult dincolo de granitele Romaniei…).
• Poluarea aerului este atat de grava in Romania (inter alia, ¾ din populatie expusa in mod continuu la niveluri nocive de poluare a aerului), iar resursele pentru monitorizarea calitatii aerului cvasi-inexistente, incat a ajuns sa fie data ca exemplu negativ de catre multe organizatii internationale, nu doar de UE (e.g,, a se vedea partile relevante din interviul meu recent de pe fineco24news unde am mentionat de cateva ori analiza si recomandarile OCDE pentru reforme in Romania).
• In domeniul infrastructurii de apa potabile si al apei in general, Romania are (NB. recunosc ca nici nu imi inchipuiam cat de grava este situatia la acest capitol pana nu am citit negru pe alb cum stam si am vorbit eu insumi cu cativa experti in domeniu) una din cele mai scazute rate de conformitate cu legislatia UE, avand de fapt nevoie de investitii enorme deja pur si simplu pentru a atinge si mentine conformitatea…

As incheia adaugand inca un lucru, pentru ca exista multe discutii si dezbateri pe acest subiect momentan: din perspectiva mea, lupta impotriva incalzirii globale si tranzitia catre economia verde si decabornizare in general trebuie purtata la nivel de politici publice prin a impune, in primul rand, o taxa globala pentru carbon si, in al doilea rand, prin variate subsidii si investitii publice (verificabile a priori, evaluate ex post!) pentru cercetare si dezvoltare in domeniu etc. O tratare detaliata a acestui subiect ar lua mult mai mult spatiu dar, foarte pe scurt aici, doar rapid despre avantajul *intuitiv* al unei taxe carbon: ideea este ca trebuie sa aliniem interesul individual la interesul general, deci la interesul societal in acest context, si acesta este un instrument practic si eficient pentru asta. Am putea, in teorie, face asta (alinierea intereselor private la cele ale societatii) incercand sa impunem de exemplu fiecaruia sa nu mai dea calorifele la maxim, sa nu mai foloseasca atata electricitate s.a.m.d. (ganditi-va, prin reducere la absurd, sau nu chiar la absurd pentru cei care au trait in Romania inainte de ’89…, la un dictator care ar impune asta…), dar nevoile si preferintele oamenilor sunt evident eterogene si unii vor mai multa caldura/ electricitate, altii sunt multumiti cu mai putina: de ce sa le impunem ceea ce credem noi ca va mai fi bine cand putem foarte bine sa ii lasam sa isi aleaga in continuare ce doresc (nivelul de incalzire dorit in context, mai multa electricitate etc), dar sa plateasca corespunzator pentru optiunea lor, avand deci implementata aceasta taxa universala, suficient de mare, pentru emisii de carbon. Cu alte cuvinte aliniem aceste interese individuale, lasand fiecaruia optiunea de a emite mai mult dar a plati corespunzunzator pentru asta, la interesul societatii (si cel putin in UE interesul societatii este foarte clar si a fost tradus/ transpus deja in Pachetul de masuri legislative despre care am vorbit mai sus).

Pe de alta parte, si chiar insist pe asta, nu vad deocamdata merite in demersurile de a cere, de a impune, de exemplu, bancilor centrale sa devina mai “verzi” si deci sa se ocupe si ele de aceste lucruri (si in procesul asta sa aiba tot felul de efecte mai putin anticipate asupra pietelor financiare s.a.m.d.: incitatiile si stimulii aici sunt mult mult mai complicati, si cu efecte mult mai complexe, decat in cazul unei taxe carbon…). Evident, nu exclud solutii complementare, cu conditia ca acestea sa fie, ad litteram, atat “solutii” cat si “complementare” celei evidente, taxa pe carbon.

P.S. Cat despre “Don’t look up…”, de care ma tot intreaba lumea mai recent, nu pot sa spun ca este chiar prost…, dar nici bun sau foarte util pentru scopul luptei impotriva incalzirii globale nu este… Intre mediocru si nostim-prostut, depinde in ce dispozitie te prinde cand il vezi: citeste aici opinia/ sfatul meu pe twitter, chiar dupa ce l-am vizionat.

Update la 18 Feb 2022: Acum cateva zile, o varianta editata/ mai scurta a acestui interviu a fost publicata si in Adevarul. Vedeti si niste reactii ale mele pe twitter.